Istoric
Scurt istoric
Până în 14 martie 1743, jumătate din satul Buneşti aparţinea fostului mare sulger Adam Luca, cel care o cumpărase „de la Savin, ginerele lui Miron Hăjdău”, dar Luca Adam vinde jumătatea aceea de sat, „pentru 450 lei bani gata”, nepotului lui, Constantin Ciudin Medelnicer.
Partea Buneştilor din Regatul României avea să aparţină neamului Gorovei, cărturarul Artur Gorovei, prefect al judeţului Suceava (din afara Bucovinei) lăsând multe mărturii despre Buneştii lui. Dintre Bucovineni, doar Ion Grămadă a scris o superbă povestire despre buneşteanul Mihalache Trăsnea, om bogat, dar pe cuvântul căruia „se putea zidi biserică”.
Satul Bunești a fost localitate de frontieră după anexarea în 1774 a părții de nord a Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic.
La 14 decembrie 1886, în satul Bunești a fost înființat un oficiu vamal austriac. Clădirea fostului pichet de grăniceri se mai păstrează și astăzi, aici funcționând Primăria comunei.
1901: Dialectologul german Gustav Weigand: „După o ședere de câteva ore în Suceava, unde am fost primiți cu căldură de cunoscutul folclorist şi protopop Marian (Simion Florea – n. n.), am plecat, seara, prin Bunești, peste granița românească, de care am trecut fără probleme, la Fălticeni”. „Sâmbătă, 3 august 1901, după-amiază, însoțit de prietenul meu Gorovei, am condus trăsura spre moșia Bunești, de la graniță, unde am folosit fonograful pentru prima dată. Înregistrările sunt excelente, mai ales în ceea ce privește cântecele populare. La Buneşti am întâlnit, prin intermediul domnului Gorovei, un vizitiu, un fecior de ţăran român, care nu ştia prea multe despre cai, dar era inteligent şi vorbăreţ, așa că nu a trebuit să regret alegerea mea. După ce am terminat formalitățile din birourile vamale românești și austriece, am condus, prin țara deluroasă, spre marea comunitate rurală din Bosance, un sat cu peste 5.000 de locuitori, inclusiv 300 de evrei”. Din Buneşti, i-au cântat lui Weigand Gheorghe Rus, vizitiul de 21 de ani, despre care povesteşte mai sus (La crâşmă la Dorohoi) şi Dumitru lui Nicolai Rusu (Hai, copchilă, după mine)”.
1907: În 14 martie 1907, a fost ales în Comitetul electoral districtual Suceava şi „Alexandru Ştefaroi, gospodar în Buneşti”.
1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner, în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Aniţa lui Toader MORARI (17 ani în 1908) din Buneşti.
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Buneşti, sat, districtul Suceava, aşezat pe pârâul Buneşti, afluent al pârâului Hranicea (Hraniţa sau Graniţa – n. n.), în partea de S-E a districtului, la hotarul cu România. Suprafaţa: 1,16 km p.; populaţia 246; locuitori români, de religie gr. or. Este legat cu Suceava printr-un drum districtual; ţine de şcoala şi de biserica filială din comuna Liteni.”
1914: În 30 septembrie 1914, la Fălticeni, un dezertor român din armata austriacă avertiza că Austria a luat în calcul un posibil atac românesc şi că a pus populaţia civilă să construiască parapete şi adăposturi pentru tunuri în toate trecătorile. Cu o zi înainte, căpitanul de jandarmi Stavrat capturase, la punctul de control Buneşti, doi spioni austrieci, care fuseseră „conduşi de autorităţile austriece până la graniţa noastră, dându-li-se bani şi o mare cantitate de explozibil, destinat a arunca în aer anumite depozite mari de muniţii ale noastre, gări, poduri, căi ferate etc. Ţinta lor a dat, însă, greş, graţie şefului poliţiei Buneşti, dl Săndulescu, care, având ceva bănuieli, a avizat prefectura judeţului Suceava”. Căpitanul de jandarmi Stavrat şi poliţaiul oraşului Fălticeni, Ion Creţu, au izbutit să-i captureze pe spioni, care, de altfel, au şi „mărturisit planurile lor criminale”.
1915: Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice. La Buneşti, Buciumul a ajuns „luni, 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru”.
1916: În noaptea zilei de 22 iunie, ruşii au ocupat şi satul şi vama Buneşti, pe care, din neatenţie, au distrus-o cu un obuz. „Peste două sute de familii austriece, în majoritate femei şi copii, s-au refugiat pe teritoriul nostru, dintre Buneşti şi Cornu Luncii. Jalea şi mizeria acestora e mare. S-a format, îndată, în oraş (Fălticeni – n.n.), un comitet de ajutorare. Nenorociţilor fugari li s-au trimis alimente, tutun şi altele. Între fugari, se află şi soţia primarului Sucevei, doamna doctor Duju. Tot ieri, s-au predat grănicerilor noştri peste 120 de soldaţi austrieci şi 6 ofiţeri, dintre care 4 sublocotenenţi şi 2 locotenenţi. După dezarmarea lor, au fost aduşi în oraş. Soldaţilor li s-a dat masa la cazarma Regimentului 56 Infanterie, iar ofiţerilor, din ordinul domnului colonel Neculcea, comandantul Regimentului 56 Infanterie, li s-au pregătit, la Hotelul Regal Ghimpoci, o bogată masă şi un frumos dormitor. Primirea pe care le-a făcut-o dl colonel Neculcea a impresionat mult pe ofiţerii austrieci, care au mulţumit cu recunoştinţă”.
1917: De pe Cetăţuia, vederea omului se întinde spre miază-noapte, asupra culmii Glimeia, iar spre miază-zi, peste Horbaza şi Stănije, până ce se opreşte pe vârful Ceahlăului. Mulţumită războiului mondial, în vârtejul căruia am intrat şi noi, dealul Cetăţuia îşi merită numele. Ce fel de cetate o fi fost aci nu se ştie şi nu se văd urme de ziduri; din săpăturile făcute s-au scos cioburi de oale pictate, idoli şi ciocane de lut ars, un corn de zimbru, corniţe de cerb, un ban roman legionar etc. Acum, însă, bravii noştri soldaţi ai Regimentului 56 de Infanterie, care a dat un mare număr de eroi, chiar de la începutul războiului, au săpat o serie de tranşee sistematice şi după toate indicaţiile militare, care vor povesti viitorului suferinţele neamului nostru, în apriga luptă de întregire. Săparea tranşeelor s-a făcut sub conducerea eroilor: căpitanul Dionisie Zaharescu şi sublocotenentul Alexandru Voinescu, morţi, mai târziu, pe câmpul de luptă. Tot spre nord de Cetăţuia se zăreşte satul Buneşti, sat de graniţă afurisită, peste deal de care se ascunde Suceava lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
În noiembrie 1918, Bucovina s-a unit cu România, iar satul Bunești a devenit parte a României. Localitatea Bunești este formată prin unirea fostelor sate Bunești-Bucovina și Bunești-Regat, despărțite de Pârâul Graniței.
Dovada acelor vremuri au rămas două construcții din acea perioadă, care se mențin și astăzi: clădirea actuală a Primăriei Bunești, Căminul Cultural Bunești și Biblioteca Comunală. Starea construcțiilor fiind relativ bună, suferind pe parcurs unele modificări adaptabile scopului de folosință.
Până la reforma administrativă din 1950, comuna Bunești (cu excepția satelor Bunești-Bucovina, Podeni și Șes) a făcut parte din județul Baia.
Din componența comunei Bunești fac parte satele: Bunești, Podeni, Șes, Petia și Uncești.
Pentru ca posteritatea să-şi amintească trecutul istoric al acelor vremuri neprielnice poporului român, a luat fiinţă stema comunei Buneşti.
Stema aminteşte de vechiul hotar dintre Imperiul Austro-Ungar şi Regatul României (brâul crenelat pe ambele părţi ). Creanga de măr înflorită se explică prin faptul că în satele Unceşti şi Petia din Moldova existau foarte multe livezi cu pomi fructiferi ( unle există şi astăzi ), iar cei doi peşti aşzaţi unul sub altul semnifică existenţa iazurilor piscicole de pe teritoriul satelor Buneşti şi Podeni ( în trecut, pe valea Şomuzului Mare, existau numeroase iazuri: de la Fălticeni până la Borghineşti. Cu timpul ele s-au colmatat, iar râul curgea anevoie, împotmolindu-se în propriile aluviuni, formând mlaştini sau băltoace acoperite cu stufăriş şi papură ). Iazurile actuale nu mai sunt aşa de mari ca odimioară; ele sunt despărţite prin izituri.
Între anii 1956 – 1968 partea de SV a satului Petia, fost considerată sat aparte numit Petiuţa, ca apoi în anul 1966, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.S. România pentru delimitarea administrativ – teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Suceava să fie contopită din nou cu satul Petia.
Se mai învecinează la E cu comunele Vultureşti şi Hârtop, la S cu oraşul Fălticeni, iar la SV cu frumoasa comună Rădăşeni.
Atestarea documentară a localităților comunei s-a realizat în următoarea ordine:
Petia – 18 februarie 1483;
„Satul Petia apare pentru prima dată într-un document din 18 februarie 1483, prin care Ștefan cel Mare întărește lui Lazăr globnic a parta parte din Petia cea Mare, cătunul cel din sus.
Alte atestări apar în documentele datate din 20 decembrie 1519, prin care “Ștefan voievod întărește lui Dragoș de la Poartă a partra parte din satul Petia, cumpărată, cu 400 de zloți tătărăști, de la nepoții lui Oană Rodnici”.
- Documentul de la Eremia Moghilă voievod din 14 iunie 1596;
- Documentul de la voievodul Petru Aron din 28 aprilie 1593;
- Documentul de la Petru Rareș, datat 5 martie 1532 prin care se întărește proprietatea lui Dragoș;
- Documentul din 26 august 1609 de la Constantin Moghilă Voievod.
La o depărtare de 7 km de municipiul Fălticeni, aşezat pe o vale, se găseşte satul Buneşti. Trei părţi ale satului sunt împrejmuite de dealuri şi este împărţit în trei grupe de case;
a – Vatra satului ce se întinde de a lungul drumului spre cimitir, unde intră şi casa parohială, şcoala, dispensarul, poliţia, căminul cultural şi biblioteca;
b – Grupul de case de dincolo de frontieră Buneşti Moldova, aşezat pe dealurile ,,Babei’’ şi ,, viei’’, unde intră biserica, primăria şi dispensarul veterinar;
c – Satul nou ce se întinde de-a lungul şoselei naţionale Fălticeni – Suceava. Denumirea de Buneşti se trage de la pârâul ce desparte primul grup de case.
Satul Petia este aşezat la o distanţa de 7 km de municipiul Fălticeni. Petia şi-ar trage denumirea de la un coste Petia pe vremea lui Stefan cel Mare.
În anul 1853, proprietarul Matei Ciudan, a construit o biserică nouă, care a fost sfinţită în anul 1854, de către arhimandritul Neonil de la mănăstirea Rîsca, pe locul unei vechi bisericuţe, ridicată în anul 1784 de către paharnicul Ion Ciudin.
În satul Petia a mai fost prin sec XVI – XVII o bisericuţă, pe dealul crucii. Biserica din anul 1853 a ars în vara anului 1944 din cauza razboiului.
În anul 1945 s-a început construirea noii biserici pe o temelie mai mare. Biserica a fost sfinţită la data de 27 decembrie 1946 de preotul Gavril Apostol.
Biserica a fost pictată în ulei de către pictorul Doroftei Ioan în anii 1946 – 1947. Este construită în formă de cruce, din cărămidă, având o turlă mare şi una mica în care sunt aşezate clopoţelele. Catapeteasma este din cărămidă, iar icoanele sunt montate pe scheletul de zid al catapetesmei. Un obiect de valoare istorică şi artistică este evanghelia tipărită în anul 1845 la tipografia mănăstirii Neamţului şi frecată in argint, fiind donată de Ştefan Ciudan, urmaş al ctitorului Ioan Ciudan 1858.
Uncești – 20 iunie 1603;
Satul își trage numele de la un întemeietor sau un boier Oancea. Prima atestare documentară a fost în anul 20.06.1603, când Ierimia Movilă întărește lui Grozav Mălai, portar, mai multe locuri de casă din Oncești și Hreațca și locuri de iazuri și mori.
- 16.04.1604 – Ierimia Movilă face o trimitere către satul Oncești;
- 1835 – satul Oncești are 57 curți;
- 1847 – moișa Oncești este în propritatea lui Dumitru Codreanu;
- 1858 – posesorul moșiei este spătarul Gheorghe Dumitriu;
- 1966 – satul Uncești numără 243 de gopodării, 234 de locuințe cu 873 locuitori.
Satul Unceşti este aşezat la o distanţă de 9 km de municipiul Fălticeni şi la 2 km de satul Petia. Unceşti –Onceşti sau satul lui OANCEA.
Satul Unceşti este aşezat la o distanţă de 9 km de municipiul Fălticeni şi la 2 km de satul Petia. Unceşti, mai este cunoscut sub denumirea de Onceşti sau satul lui Oancea.
În anul 1603-iunie-20, Ieremia MOVILĂ întăreşte lui Grozav Mălai, portar, mai multe locuri de casă din Onceşti şi Hreaţca şi locuri de iazuri şi mori. În 16-aprilie-1604 Ieremia MOVILĂ scrie lui Cârstea şătrar din Glodeni, să ia de la Toader din Onceşti cinci boi.
La 26-iulie 1679 Dumitraşcu Mălai, fiul lui Simion Mălai vinde lui Ilie Vornicul şi jupânesei sale Maria 8 jirebii din Onceşti care au fost vândute mai înainte Nastasiei LOGOFETEANU cu 160 lei. 1803.
Posesorul moşiei e spătarul Gheorghe Dum. 1866. Satul Unceşti numără 243 gospodării, 234 de locuinţe cu 873 locuitori. Fiica lui Dumitrache Cazimir, Elisabeta s-a căsătorit cu Grigore Codreanu, care a primit ca zestre moşia Unceşti, a construit actuala biserică din cărămidă şi piatră, rămânând ctitorii acestui lăcaş.
În 1912 vrednicul preot Costăchescu a făcut reparaţii capitale de restaurare a bisericii. În 1939 a funcţionat ca paroh preotul Gavril APOSTOL, iar în 1958 preotul Pavel UNGURENAŞUL.
Satul Buneşti
La o distanţă de 7 km de municipiul Fălticeni, aşezat pe o vale, se găseşte satul Buneşti. Trei părţi ale satului sunt împrejmuite de dealuri. Satul Buneşti este împărţit în trei grupe de case:
Vatra satului ce se întinde de-a lungul drumului spre cimitir, unde se află şi casa parohială, şcoala, dispensarul, poliţia, căminul cultural şi biblioteca.
Grupul de case de dincolo de frontiera Buneşti – Moldova, aşezat pe dealurile ‘Babei’ şi ‘Viei’, unde se află biserica, primăria şi dispensarul veterinar.
Satul nou ce se întinde de-a lungul şoselei naţionale Fălticeni – Suceava.
Denumirea satului Buneşti se trage de la Pârâul Bunei ce desparte primele grupe de case. Prin anul 1973 exista satul Buneşti – Bucovina ca sat bine hotărât, deoarece se ştie că un oarecare sluger Adam Luca, vinde la 14.03.1741 nepotului său Ciudin, jumătate din sat.
Precum se vede, satul era unul boieresc aşezat pe o singură moşie şi în urma vinderii s-a împartit în două prin locul unde a trecut vechea frontier. Parte Buneşti – Bucovina aparţinea de Liteni – Suceava, iar partea de Buneşti- Moldova, a aparţinut vechii familii Răhtivanu.
Prima biserică care s-a construit în satul Buneşti, a fost cea cu hramul Sfăntul Mucenic Haralambie, construita din lemn de dimensiuni mici, pe vremuri declarată monument istoric, ctitor fiind Vasile Ciurea şi a existat pâna la primul război mondial.
Biserica existentă astazi este zidită din cărămidă şi acoperită cu tablă zincată, cu hramul Sfinţii Voievozi de către Doamna Profira, soţia lui Costache I. Chiţescu, născută Răhtivanu.
Mai târziu sătenii u schimbat hramul în Sfântul Vasile, în amintirea bisericii ce avea să se construiască în satul Buneşti – Bucovina, înainte de unire, data sfinţirii fiind 8 noiembrie 1838, forma bisericii fiind de corabie, iar stilul bizantin.
Turnul actual care ţine loc de clopotniţă a fost refăcut de către Ghiţă Andrioaia în anul 1937, din propia iniţiativă.
Buneşti – Bucovina a aparţinut un timp de Hreţca, Unceşti şi Pleşeşti. După primul război mondial, ridicându-se hotarul, biserica a trecut când la Liteni – Suceava, când la Unceşti – Fălticeni, pâna in anul 1938, august 31, cand a luat fiinţă Parohia Buneşti, dezlipită de Liteni – Suceava şi căreia i s-a adaugat Buneşti – Moldova, împreună cu Biserica şi satul Podeni, deslipit de comuna Bosanci – Suceava.
Atât comuna cât şi satul Buneşti au fost întregite din nou, când, în cadrul Adunării naţionale a românilor din Bucovina, la 27 noiembrie 1918, s-a votat unirea Bucovinei cu România şi astfel „cordunul a dispărut odată cu parii boiţi alb cu negru bătuţi noaptea pe furiş.
Satul Podeni
La o departare de 6 km de municipiul Fălticeni, spre nord pe malul stâng precum şi pe coasta de deal ce s-a ridicat din valea Şomuzului, pe o suprafaţă de 6 km, se întinde satul Podeni, fostă filială a parohiei Bosanci – Suceava, cu 125 de familii.
Denumirea Podeni se trage de la o veche selişte ce a existat pe vremuri la capatul moşiei Sturza cu numele de Bodeni. Această selişte a Bodenilor, care prin anul 1900, a început a se înjgheba noul Podeni, din locuitorii veniţi din comuna Bosanci – Suceava, împroprietăriţi aici prin anul 1924.
Pe locul dominant din Valea Satului, donaţia locuitorilor Petra şi Aspazia Bursuc, în suprafaţă de 12 pajişti se pune prima cruce din Piatră, data din Bosanci de către Neculai Blîndu.
Vrednicii şi obosiţii credioncioşi se ostenesc şi primesc în dar vechea biseică din Securiceni – Suceava şi cu puţinul material ales, colecte facute in comuna Bosanci şi prin împrejurimi, apoi cu un substantial ajutor primit din partea mitropoliei Bucovinei in valoare de 75.000 lei începe construirea unei noi biserici. Constructor a fost Ghiţă Andrioaia din Buneşti, plătit cu suma de 16.500 lei, iar totalul construcţiei a costat 30.000 lei. Construcţia bisericii a durat din anul 1932 şi până în decembrie 1938, cînd s-a oficiat sfinţirea cu hramul ‘Naşterea Maicii Domnului’. Tot atunci, podenii trec de la parohia Bosanci, la parohia Buneşti, recent înfiinţată.